VIDEO | Viața lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei (DOCUMENTAR)

Publicat: 06/04/2022, 19:00

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost multă vreme văzut drept un actor de comedie neexperimentat care a devenit președinte printr-o conjunctură. Acum însă, liderul de la Kiev a căpătat aură de erou.

Acesta a ajuns la putere, în urmă cu trei ani, și a promis că va pune capăt războiului cu separatiștii susținuți de Moscova, însă, din luna februarie, situația a devenit tot mai grea după invazia Rusiei în țara pe care o conduce.

Viața l-a trecut prin mai multe încercări, încă din anii tinereții, iar din rolul de președinte al Ucrainei, pe care l-a jucat în serial… a ajuns și în realitate să conducă țara.

Alături de Zelenski se află și soția sa, Olena Zelenska, femeia alături de care și-a construit o familie. Olena a fost colega de școală a lui Zelenski, însă nu se cunoșteau. Ei s-au întâlnit mult mai târziu, când femeia era studentă și președintele Ucrainei studia dreptul la Institutul Economic Krivoi Rog.

Olena Zelenska, soția lui Volodimir Zelenski, este un arhitect și scenarist, iar în prezent și Prima Doamnă a Ucrainei. Aceștia s-au căsătorit în 2003 și au împreună doi copii: Aleksandra Zelenskaya și Kiril Zelenski.

Deși soția sa nu și-a dorit ca Zelenski să candideze ca președinte, ea a anunțat că Volodimir este un om motivat și l-a susținut puternic în orice decizie a luat.

Volodimir Zelenski are 44 de ani și s-a născut într-o familie de intelectuali din Krivoi Rog, un oraș industrial din sudul Ucrainei. Familia lui Zelenski are, însă, origini evreiești, iar tatăl lui a fost profesor universitar, iar mama sa inginer.

Tatăl lui ocupă și funcția de șef al Departamentului de Cibernetică și Hardware de calcul a Universității de Stat Krivoi Rog, din anul 1995.

Zelenski a absolvit Universitatea Națională de Economie din Kiev cu o diplomă în drept, apoi  a fost co-fondatorul unei companii de producție TV de succes și a produs emisiuni pentru o rețea deținută de un oligarh controversat, Igor Kolomoiski.

Până la jumătatea anilor 2010, cariera sa în televiziune și film a fost principala sa preocupare. Încă din timpul studenției, Zelenski a început să joace în KVN, una dintre cele mai cunoscute emisiuni de umor din Rusia, acolo unde diversele momente aveau ca scop să satirizeze societatea rusă.

În prezent, KVN-ul este criticat pentru motive de cenzură, iar așa-zisele glume nu mai sunt unele care scot în evidență defectele, ci sunt unele de laudă. Acest traseu a fost unul destul de important în viața lui Zelenski.

Președintele Ucrainei a apărut la Pervâi Kanal, la KVN, în Moscova, când era student la drept în Universitatea din Krivoi Rog și a ajuns să scrie glumele echipei. La scurt timp, el s-a reîntors în orașul natal, acolo unde și-a format propria echipă și a luat-o de la zero.

Spectacolele sale erau în limba rusă, iar relația sa cu rușii era una destul de bună. Câțiva ani la rând i-a amuzat pe ruși, baltici, armeni și pe cetățenii moldoveni în timp ce dansa, se strâmba, glumea și cânta.

Cu timpul, a început să scrie scenarii pentru filme și a reușit să își creeze propria emisiune. Apoi, a devenit directorul general al unei televiziuni din țara natală.

Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată atunci când rușii au ocupat Crimeea, apoi a izbucnit războiul din Donbas. Conflictul se anunța a fi unul dur, iar ucrainenii cu afaceri în Rusia, dar și rușii cu afaceri în Ucraina au avut pierderi mari.

Actorul și-a manifestat nemulțumirea față de anexarea Crimeei, astfel că toate proiectele lui din Rusia au încetat brusc. Unul din filmele rusești în care juca și pe care l-a produs a fost interzis în Ucraina, iar relațiile cu Rusia și cu rușii care îl plăceau până în acel moment s-au încheiat.

Cu toate acestea, politica a fost mereu sursa de inspirație pentru glumele lui Volodimir Zelenski. Cel mai important serial a fost, de departe, cel care l-a ajutat să devină și președinte: Slujitorul Poporului, difuzat în anul 2015.

Acesta este un serial despre politică, corupție și despre cum trebuie să ne schimbăm țara în ceva mai bine. Zelenski a jucat rolul principal, al unui profesor de istorie care se supără, ține un monolog în fața clasei, iar supărarea sa pe situația din Ucraina ajunge virală pe internet. Foarte ușor, oamenii de rând încep să-i dea dreptate profesorului.

După serial, cariera politică a lui Volodimir Zelenski a luat amploare. În ajunul Anului Nou, la 31 decembrie 2018, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. Acesta le-a transmis ucrainenilor un mesaj de încurajare.

„Dragi ucraineni, promit să candidez la președinția Ucrainei și îmi îndeplinesc imediat promisiunea: candidez la președinția Ucrainei. Hai, s-o facem împreună! La mulți ani! Vă felicit, veți avea un nou slujitor al poporului!” – Volodimir Zelenski

Și de aici a început totul. Candidatura sa la alegerile prezidențiale din anul 2019 a fost luată la început ca o glumă, pentru că partidul său s-a numit la fel ca și serialul în care a jucat: Partidul Slujitorul Poporului. Campania electorală s-a bazat pe povestea din film, astfel că Volodimir Zelenski a fost înfățișat ca un om simplu care îi înfruntă pe politicienii corupți și care nu își ascunde emoțiile în fața camerei.

Pe 31 martie 2019 a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina, iar actorul s-a aflat pe primul loc, cu aproximativ 30% din voturi, chiar dacă nu avea experiență de guvernare.

Astfel, Volodimir Zelenski s-a calificat în al doilea scutin, alături de Petro Poroșenko. Actorul a reușit să câștige scrutinul cu un scor covârșitor, 73% din voturi.

Acesta a devenit, astfel, președintele Ucrainei și a promis să lupte împotriva corupției și să aducă pacea în estul țării.

Deși sondajele realizate înainte de invazia în Ucraina arătau că ratingul lui Volodimir Zelenski a cam scăzut în timpul mandatului, după război, cifrele s-au schimbat.

Zelenski a refuzat să plece din Ucraina, a vizitat spitalele cu răniți, a ținut discursuri în fața parlamentarilor din Vest, în fața oamenilor, declarații urmărite de tot globul în momentul dificil în care se află țara pe care o conduce.

În mod cert, fostul actor de comedie excelează la comunicare. În timp ce președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina de comiterea unui genocid în republicile separatiste Donețk și Lugansk și a vorbit despre necesitatea de denazificare a Ucrainei, președintele Zelenski a rămas hotărât și demn și a mobilizat oamenii prin discursurile sale emoționante.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor